Istoria pastei de dinți
Încă din anul 5000 î.Hr., egiptenii pregăteau o pudră pentru întreținerea dinților care consta într-o pulbere de cenușă din copite de animale, smirnă, coji de ouă zdrobite sau piatră ponce. Grecii și apoi romanii au îmbunătățit rețetele prin adăugarea de abrazivi, cum ar fi oase zdrobite și scoici. În secolul al IX-lea, muzicianul și creatorul de modă irakian Ziryab a inventat un tip de pastă de dinți, pe care a popularizat-o în întreaga Spanie islamică. Ingredientele exacte ale acestei paste de dinți nu sunt cunoscute, dar se pare că era "funcțională și plăcută la gust".
În timpul perioadei Edo din Japonia (1769) se regăseau reclame pentru Sosekiko, o „pastă de dinți în cutie”. Pastele de dinți sau pulberile au intrat în uzul general în secolul al XIX-lea.
Pulberile de dinți pentru periuțe de dinți au început să fie folosite în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. Cele mai multe erau făcute în casă, având ca ingrediente cretă, cărămidă mărunțită sau sare. O enciclopedie domestică din 1866 recomanda cărbunele mărunțit și avertiza că multe dintre pulberile de dinți brevetate care erau comercializate făceau mai mult rău decât bine. În America, compania Arm&Hammer a comercializat o pudră de dinți pe bază de bicarbonat de sodiu până aproape în jurul anului 2000, iar Colgate exportă pudră de dinți în India și în alte țări. În 1873, compania Colgate a început producția în masă de pastă de dinți aromată în borcane. Până în 1900, pentru întreținerea danturii se recomanda o pastă făcută din peroxid de hidrogen și bicarbonat de sodiu pentru a fi folosită împreună cu periuțele de dinți. Pastele de dinți preamestecate au fost comercializate pentru prima dată în secolul al XIX-lea, dar nu au depășit popularitatea prafului de dinți până la Primul Război Mondial.
În 1880, doctorul Washington Sheffield din New London, CT, a fabricat pastă de dinți într-un tub pliabil și a denumit-o simplu Dr. Sheffield's Creme Dentifrice. El a avut această idee după ce fiul său a călătorit la Paris și a văzut pictori care foloseau vopsea din tuburi. În York, în 1896, Colgate & Company Dental Cream a fost ambalat în tuburi pliabile, imitându-l pe Sheffield. Tuburile originale de pastă de dinți pliabile erau fabricate din plumb.
Împreună cu Willoughby D. Miller, Newell Sill Jenkins a dezvoltat prima pastă de dinți care conținea dezinfectanți, sub numele de KOLYNOS. Numele este o combinație a două cuvinte grecești, care înseamnă „înfrumusețare” și „prevenitor de boli”. Numeroasele încercări de producere a pastei de dinți de către farmaciștii din Europa s-au dovedit a fi nerentabile. După ce s-a întors în SUA, Newell Sill Jenkins a continuat experimentele cu Harry Ward Foote (1875 - 1942), profesor de chimie la Sheffield Chemical Laboratory al Universității Yale. După 17 ani de dezvoltare a Kolynos și de teste clinice, Jenkins s-a retras și a transferat producția și distribuția către fiul său Leonard A. Jenkins, care a introdus pe piață primele tuburi de pastă de dinți în aprilie 1908. În câțiva ani, compania s-a extins în America de Nord, America Latină, Europa și Orientul Îndepărtat. O sucursală a fost deschisă la Londra în 1909. În 1937, Kolynos era produsă în 22 de țări și vândută în peste 88 de țări. Kolynos a fost vândut în principal în America de Sud și în Ungaria. Colgate - Palmolive a preluat producția American Home Products în 1995, la un cost de un miliard de dolari americani.
Fluorul a fost adăugat pentru prima dată în pastele de dinți în anii 1890. TANAGRA, care conținea fluorură de calciu ca ingredient activ, a fost vândută de Karl F. Toellner Company, din Bremen - Germania, pe baza lucrărilor timpurii ale chimistului Albert Deninger. O invenție analogă a lui Roy Cross, din Kansas City, Missouri, a fost inițial criticată de Asociația Dentară Americană (ADA) în 1937. Pastele de dinți cu fluor dezvoltate în anii 1950 au primit aprobarea ADA. Pentru a dezvolta prima pastă de dinți cu fluor aprobată de ADA, Procter & Gamble a demarat un program de cercetare la începutul anilor 1940. În 1950, Procter & Gamble a dezvoltat o echipă de proiect de cercetare comună condusă de Joseph C. Muhlerla Universitatea Indiana pentru a studia o nouă pastă de dinți cu fluor. În 1955, „Crest” de la Procter & Gamble, a lansat prima pastă de dinți cu fluorură dovedită clinic. La 1 august 1960, ADA a raportat că „Crest s-a dovedit a fi un produs eficient împotriva cariei (care previne cariile), care poate avea o valoare semnificativă atunci când este utilizat într-un program de igienă orală aplicat conștiincios și îngrijire profesională regulată".
În 1980, compania japoneză Sangi Co., Ltd., a lansat APADENT, prima pastă de dinți remineralizantă din lume care folosea o formă nano de hidroxiapatită, principala componentă a smalțului dentar, în loc de fluor, pentru a remineraliza zonele de pierdere de minerale de sub suprafața smalțului dentar (leziuni de carii incipiente). După mai mulți ani de experimente de laborator și teste pe teren, hidroxiapatita a fost aprobată ca agent activ împotriva cariilor de către Ministerul japonez al Sănătății în 1993, primind denumirea de Medical Hydroxyapatite pentru a-l deosebi de alte forme de hidroxiapatită utilizate în pasta de dinți, cum ar fi abrazivii dentari.
În 2006, BioRepair a apărut în Europa cu prima pastă de dinți europeană care conține hidroxiapatită sintetică, ca alternativă la fluor pentru remineralizarea și repararea smalțului dentar. „Hidroxiapatita biomimetică” are rolul de a proteja dinții prin crearea unui nou strat de smalț sintetic în jurul dintelui, în loc să întărească stratul existent cu fluorură care îl transformă chimic în fluorapatită.
Acest articol are scop strict informativ.