Problemele dentare la persoanele cu vârstă înaintată
Dinții persoanelor de vârsta a treia sunt predispuși la numeroase probleme de sănătate orală precum boala carioasă, boala parodontală, edentații, xerostomie și alte afecțiuni maligne. Aceste probleme sunt influențate de statutul socio-economic al pacienților, de prezența unor boli sistemice asociate sau chiar de numărul de vizite la medicul stomatolog.
Cele mai întâlnite afecțiuni dentare care apar odată cu înaintarea în vârstă sunt:
Cariile dentare, care pot apare atât la nivel radicular cât și coronar, și se pot dezvolta destul de rapid la un pacient cu salivă mică. Tratamentul se poate dovedi a fi provocator mai ales la pacienții peste 75 de ani.
Boala parodontală, o afecțiune frecventă în rândul vârstnicilor, asociată cu probabilitatea crescută de apariție a edentației. La aceste persoane trebuie luată serios în considerare parodontopatia, mai ales că aceasta poate fi corelată cu tulburări sistemice, boli cardiovasculare și cerebrale, diabet zaharat și tulburări respiratorii. S-a dovedit că pacienții cu parodontopatie marginală cronică prezintă un risc crescut de infarc miocardic și accident vascular cerebral.
Cancerul oral și faringian, tulburări care predomină la persoanele peste 60 de ani. Printre principalele cauzeale apariției acestor afecțiuni dentare se numără consumul crescut de tutun, alcool și alte băuturi zaharoase și carbogazoase.
Edentația totală, și anume absența tuturor dinților de pe arcada dentară, cu consecințe grave asupra aparatului dento-maxilar și a calității vieții umane. Edentația totală este corelată cu diabetul, artrita reumatoidă, hipertensiune, boala arterial-coronară, și desigur, obiceiuri vicioase și carii dentare netratate la timp. Această afecțiune poate provoca tulburări masticatorii (care pot duce la o alimentație carențială, în special în ceea ce privește fructele și legumele) și ale fonației, tulburări fizionomice și până la tulburări psihice.
Tulburările masticatorii: persoanele nu mai au capacitatea de a mesteca, măcina și zdrobi alimentele, iar lipsa salivei poate provoca leziuni în interiorul gurii. În acest caz, pacientul este nevoit să adopte un stil alimentar noi, pe baza de alimente lichide și păstoase, în caz contrar aceste tulburări masticatorii pot să favorizeze apariția unor complicații generale.
Tulburări ale fonației: sunetele fonetice articulate se produc la nivelul cavității bucale, nazale și faringiene. În cazul căderii sau a extracției dinților, fonația este afectată, fiind necesară protezarea.
Tulburările fizionomice: extracția ultimilor dinți poate duce la prăbușirea etajului inferior al feței și/sauadâncirea șanțurilor periorale, provocând îmbătrânirea feței. Prevenirea acestui efect nu poate fi făcută decât printr-o protezare imediată, executată corect.
Tulburările psihice: dereglări în comportamentul pacientului, care se pot duce la complicații, respectiv la dificultăți în realizarea tratamentului edentației totale.
Vizitele periodice la cabinetul stomatologic, respectiv tratamentele și protezările executate corect la timp pot contribui la reducerea complicațiilor orale și sistemice și o îmbătrânire mai armonioasă.