Abraziunea dinților, cauze și tratament
Abraziunea dinților este un proces de uzură și de aplatizare a suprafețelor masticatorii ale dinților. Aceasta este un fenomen fiziologic normal pentru fiecare dintre noi, însă datorită unor factori provocatori, poate sa apară o abraziune patologică a țesuturilor dure dentare.
Abraziunea fiziologică a dinților:
⦾ apare ca urmare a contactului regulat dintre dinți, în timpul masticației și vorbitului și continuă pe tot parcursul vieții. Dinții glisează unii peste ceilalți, astfel mărindu-se suprafața masticatorie a dinților și scăzându-se sarcina pe articulația temporo-mandibulară. Această uzură fiziologică contribuie la păstrarea integrității funcționale și morfologice a aparatului dentomaxilar.
⦾ gingiile slăbesc treptat odată cu trecerea anilor, iar în același timp țesutul osos se reduce. Abraziunea fiziologică ajută la evitarea suprasolicitării parodonțiului în timp și se diminuează implicit sarcina exercitată asupra ligamentelor parodontale.
⦾„Tocirea dinților” are loc foarte lent, fapt care permite sistemului dentoalveolar să se adapteze la modificările legate de vârstă și redistribuind uniform sarcina masticatorie.
Abraziunea patologică a dinților
⦾ poate afecta un dinte sau întreaga dantură, cauzând o pierdere timpurie substanțială a țesuturilor dure. Atunci cândabraziunea ajunge la dentină, pot apare probleme la deschiderea gurii, durere la mestecat și apariția unor sunete necaracteristice la mișcarea maxilarului inferior. Funcționarea articulației temporo-mandibulare este puternic afectată.
⦾ datorită pierderii stratului de smalț, se dezvoltă sensibilitatea crescută însoțită de durere la orice contact cu alimente sau băuturi calde, reci, acre, dulci, dar și în timpul respirației aerului rece pe gură etc.
⦾ abraziunea patologică poate duce și la formarea unor margini ascuțite și neuniforme ale smalțului, care rănesc limba și gingiile.
⦾ alte cauze ale abraziunii patologice a dinților pot include: obiceiuri vicioase („rosul unghiilor sau a obiectelor), bruxism, ocluzie dezechilibrată, lucrări protetice de proastă calitate, obturații dentare incorect adaptate, probleme ale sistemului endocrin, nervos și digestiv.
Tratamentul abraziunii patologice:
Planul de tratament pentru abraziunea patologică este diferit pentru fiecare individ în parte, având în vedere stadiul bolii, cauzele și caracteristicile dentiției sale. În primă fază, tratamentul trebuie să fie unul cuprinzător și constă în:
eliminarea factorilor care provoacă pierderea țesuturilor dure;
refacerea smalțului afectat și a dentinei;
normalizarea ocluziei și stării generale a danturii.
Dacă abraziunea este cauză a unei anomalii congenitale sau factori dobândiți, tratamentul se efectuează prin metode ortodontice și protetice. Dacă pacientul prezintă boli endocrine care determină o scădere a densității smalțului (probleme în funcționarea glandei tiroide sau a hipofizei), acestea trebuie tratate, iar dinții refăcuți. Volumul restaurării acestor dinți este determinat de gradul de pierdere a țesutului dur, la început fiind necesare doar o procedură de remineralizare a smalțului. Dacă țesuturile dure sunt distruse în proporție de mai mult de o treime, medicul stomatolog efectuează lucrări protetice.