Odontectomia

Intervențiile chirurgicale pot părea complexe și dificile, însă atunci când te afli pe mâinile specialiștilor Tia Dent, poți să fii sigur că experiența ta va fi una cât mai plăcută. Noi suntem alături de tine de la început, ghidându-te prin tot procesul, explicându-l pas cu pas, ca tu să știi la ce să te aștepți și ce urmează să simți.

Odontectomia reprezintă o intervenție chirurgicală la nivelul cavității bucale care are drept scop extracția unuia sau mai multor dinți care nu prezintă tendință de erupție și care rămân incluși sau semi-incluși în osul alveolar. Aceasta se realizează în cazul molarilor de minte care sunt ultimii dinți ce erup la nivelul arcadelor dentare și care din cauza spațiului deja ocupat de ceilalți dinți, pot să erupă în poziții atipice sau să rămână incluși la nivelul oaselor maxilare.

Adesea, incluzia molarului de minte este asimptomatică și trece neobservată de către pacient. Alteori, însă, mucoasa bucală poate fi lezată de diverși factori externi care favorizează apariția și persistența florei bacteriene la acest nivel și care determină apariția infecției și a patologiei denumită pericoronarită care este foarte dureroasă pentru pacient.

Odontectomia se realizează de către specialiști în chirurgie dento-alveolară sau maxilo-facială și în funcție de tipul dintelui extras (inferior sau superior), dar și de poziția în care dintele se găsește la nivelul osului maxilar, intervenția chirurgicală poate fi mai mult sau mai puțin complicată. Înainte de orice procedură medicală, pacientului este informat cu privire la felul în care se va realiza intervenția, cât și în legătură cu indicațiile pe care trebuie să le respecte după ce s-a realizat extracția chirurgicală a dintelui.

Pentru a stimula regenerarea și pentru a accelara vindecarea țesutului în urma extracției dentare ne folosim de tehnicile A-PRF și I-PRF - tehnici moderne, rapide și accesibile cu o aplicabilitate variată.

Procedura vizează recoltarea în eprubete speciale a  unei mici cantități din sângele pacientului, urmată de centrifugare - cu scopul separării plasmei sanguine de globulele roșii și obținerea unei suspensii cu conținut ridicat în trombocite și factori de creștere.

Tratamentul se utilizează cu succes în oprirea sângerărilor gingivale, reducerea mobilității dentare, eliminarea durerilor cât și în intervențiile chirurgicale complexe favorizând angiogeneza - formarea vaselor noi de sânge și susținând regenerarea osoasă postoperatorie.

Aceste tehnici nu au efecte secundare deoarece sunt obținute din sângele pacientului fără adăugarea de compuși sintetici, iar tehnologia de obținere prin centrifugare nu afectează proprietățile sângelui și nici compușii acestuia.

Sunt utile in intervențiile chirurgicale complexe deoarece reduc inflamația, durerile și timpul de vindecare.

Astfel, tu te bucuri de cele mai moderne metode de tratament, de o echipă de specialiști pregătită să îți fie de folos și de un zâmbet frumos și sănătos.

Previous
Previous

Despre implanturile dentare

Next
Next

Protetica dentara fixă