Protetica dentara fixă
Atunci când dinții lipsă te împiedică să fii încrezător în zâmbetul tău, trebuie să știi că specialiștii noștri știu cel mai bine cum să te ajute. Folosind tehnici dentare avansate și cele mai calitative, rezistente dar și estetice materiale, ei sunt pregătiți să îți dăruiască zâmbetul pe care ți-l dorești.
Protetica dentară reprezintă o ramură a stomatologiei care se ocupă cu înlocuirea dinților lipsă și cu restabilirea integrității dentare prin intermediul lucrărilor protetice personalizate pentru fiecare pacient în parte. Astfel, se folosesc: fațete dentare, coroane dentare, incrustații, punți dentare și lucrări complexe protetice pe implanturi.
Protetica dentară nu se oprește doar la estetică. Ea îmbunătățește funcționalitatea cavității orale și ține seama de realizarea corectă a masticației, de felul în care se realizează ocluzia dentară pentru a evita bruxismul – scrâșnirea dinților, precum și de producerea sunetelor. De asemenea, protetica dentară analizează starea arcadelor dentare, echilibrul dentar și articular care pot fi alterate din cauza pierderii unuia sau mai multor dinți, cât și de tocirea excesivă a acestora. Indiferent de agentul cauzal, găsirea celei mai bune soluții de tratament se realizează în cadrul unui consult stomatologic și de către un specialist.
Fațetele dentare sunt foițe fine din diferite materiale, foarte rezistente, care se aplică pe partea din față a dinților pentru a îmbunătății estetica zâmbetului. Pot fi aplicate parțial sau pe întreaga suprafață dentară, în funcție de nevoile pacientului. Sunt realizate în laborator cu ajutorul tehnologiei computerizate și sunt la fel de puternice ca smațul natural. Sunt preferate de către pacienți deoarece tratamentul nu este dureros, nu afectează sănătatea dinților și nu îi sensibilizează, nu prezintă riscuri și nu necesită întreținere specială.
Atunci când dinții sunt afectați de o leziune carioasă prea mare, se va folosi coroana dentară care oferă avantajul rezistenței și durabilității, chiar și atunci când vorbim despre o presiune masticatorie mare.
Coroana dentară este o lucrare protetică care acoperă un bont sau un dinte cu un grad mare de distrucție coronară, reușind astfel să îl salveze atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Ea îmbracă în totalitate dintele afectat și este realizată în laboratorul stomatologic potrivit amprentei dentare luate.
Coroanele dentare se pot realiza din diferite materiale dintre care ceramica și zirconiul sunt cele mai apreciate datorită rezistenței la masticație, cât și aspectului estetic superior. Sunt recomandate atunci când: dinții sunt distruși în proporție de peste 50% din cauza cariilor avansate, dinții au nevoie de o restaurare în ceea ce privește forma sau culoarea, în urma unui tratament de canal sau în cadrul unui tratament cu implanturi dentare.
Procedura implică două etape: prima vizează examinarea și pregătirea pacientului și stabilirea celei mai bune metode de tratament. Totodată, se va realiza și amprenta dentară digitală pe baza căreia se confecționează o coroană provizorie care va proteja dintele. A doua etapă, presupune înlocuirea coroanei dentare provizorii cu cea permanentă.
Astfel, indiferent de ce metodă de tratament alegi știi că te vei bucura de un zâmbet nou, frumos și funcțional.