Tratamente la copii

 
TiaDentBlog

Am discutat de multe ori despre importanța prevenției afecțiunilor dentare printr-o igienă orală realizată corespunzător dar și prin intermediul controalelor regulate la medicul stomatolog care ne oferă șansa formării unei legături strânse, bazate pe încredere reciprocă încă de la început. Micii noștri pacienți nu reprezintă o excepție. Mergând frecvent la stomatolog, reușesc să se familiarizeze cu atmosfera din cabinet, cu instrumentarul de lucru, cât și cu specialistul care va fi responsabil de realizarea tratamentelor.

Un prim pas principal este reprezentat de prevenția afecțiunilor dentare prin educarea copilului cu privire la adoptarea unei igiene orale realizate prin periaj dentar de două ori pe zi, dimineața și seara, alături de un regim alimentar echilibrat și limitarea consumului de dulciuri sau a altor alimente care pot afecta sănătatea cavității orale.

Ramura medicinei dentare care se ocupă profilaxia și tratamentul specific dentiției temporare – extracții, fluorizări, sigilări și a dentiției permanente la adolescent poartă denumirea de pedodonție. Întrucât necesitățile și problemele dentare ale copiilor sunt diferite de cele ale adulților este necesară tratarea acestora de către un medic specializat în stomatologie pediatrică. Este recomandat ca prima vizită să aibă loc imediat după erupția primilor dinți de lapte.

Tratamentele ce pot fi relizate la copii cuprind: odontoterapia – identificarea și tratarea leziunilor carioase, ortodonția – monotorizarea apariției și creșterii normale a dinților pe arcade, sigilări dentare, flourizări și extracții.

Sigilările dentare au rol de protecție a smalțului prevenind apariția leziunilor carioase. Este un tratament simplu și de scurtă durată care nu implică durere și nu necesită anestezie. După realizarea unui periaj profesional se aplică o substanță care favorizează aderarea sigilantului, după care are loc aplicarea sigilantului și lustruirea suprafeței dentare. Se realizează la nivelul premolarilor și molarilor.

Tratamentele ortodontice au rolul de a îndrepta dinții, de a ghida erupția corectă a acestora și de a corecta problemele de mușcătură. Un tratament ortodontic început cât mai devreme poate preveni un tratament ulterior mai laborios. Îndreptarea dinților, pe lângă îmbunătățirea aspectului fizionomic, facilitează curățarea corectă, limitează apariția cariilor și a bolilor gingivale.

Nu este niciodată prea devreme să pentru vizitele la medicul stomatolog, pentru prevenție și pentru responsabilizarea micuților noștri pacienți atunci când ne dorim ca aceștia să aibă o igienă dentară corectă și un zâmbet sănătos.

Previous
Previous

Dezinfectia cabinetului

Next
Next

Albirea dentară profesională